Noua creșă: dare în folosință și Ziua Porților Deschise

Noua CREȘA FLOREȘTI: capacitate 100 de copilași
OBIECTIVUL: CONSTRUIRE CREȘĂ ”CETATEA FETEI”, ÎN COMUNA FLOREȘTI, JUD. CLUJ
Amplasament : Bulevardul Cetatea Fetei F.N. , Localitatea Florești, jud. Cluj
Obiectivul lucrării a fost realizarea unei creșe în localitatea Florești, în vederea instituționalizării copiilor cu vârste între 3 luni și 3 ani prin asigurarea pe timpul zilei a unor activități de îngrijire, educare, recreere, socializare și dezvoltarea deprinderilor de viață. Programul creșei va fi de luni până vineri de la 06.00 la orele 18:00. Personalul creșei va fi format dintr-o echipă multidisciplinară, cu persoane calificate ce manifestă atenție și răbdare deosebită pentru educarea și îngrijirea copiilor și sprijin pentru părinții acestora.
– Suprafața teren – 4086 mp
– Suprafața construită – 547,3 mp
– Suprafața desfasurată – 1261,00 mp
– Regim de înălțime – D+P+E
Parter :
– Un modul pentru copii între 3 luni ți 1 an , capacitate de 10 copii
– Un modul cuprinzând două grupe de copii între 1-3 ani, capacitate 2×15 copii/grupă = 30 de copii

Etaj 1 :
– Un modul cuprinzând două grupe de copii între 1-3 ani, capacitate 2×15 copii/grupă = 30 de copii
– Un modul cuprinzând două grupe de copii între 1-3 ani, capacitate 2×15 copii/grupă = 30 de copii
Total capacitate creșa = 100 copii din care 10 copii sub 1 an și 90 de copii cu varsta între 1 și 3 ani.

Creșa va mai avea în dotare următoarele facilități : bucătarie cu biberonerie, depozit alimente, oficiu curățenie, vestiare filtru, spălătorie, vestiar cu duș și grup sanitar pentru personal întreținere, spațiu de joacă în aer liber.

Valoarea totală a investiției – 3.080.641,06 lei

– Finanțare eligibilă A.F.I.R. – 2.573.595,15 lei
– Finanțare de la buget local – 507.045,91 lei