Am avut o discutie cu dirigintele de șantier și cu
proiectantul lucrării Trotuar în Luna de Sus și Florești (str. Avram Iancu/ DN1
– ambele părți, pe sectorul comunei Florești). Am solicitat în mod imperativ
găsirea unei soluții adecvate în zonele de case cu diferențe ridicate de nivel
și refacerea zonelor neadecvate, astfel încât să se găsească o soluție
convenabilă atât pentru viitorii pietoni, cât și pentru proprietarii caselor
(legat de accesul acestora în propriile curți).
Situația din teren nu e deloc ușoară, drumul fiind ridicat la o cotă, rigolele
fiind la altă cotă, iar accesul în curți realizat în rampă.
De asemenea, legat de lucrările deja efectuate dar
încă nerecepționate în Luna de Sus și pe Avram Iancu, partea dreaptă Zona
Muzeul Apei, am solicitat dirigintelui de șantier prelevarea de carote și
analiza acestora de către un laborator specializat în acest sens, are va
confirma sau infirma calitatea lucărilor și a materialelor raportat la proiect.
