Floreștiul dă dovadă de un ridicat simț civic. Prezență uriașă la vot în primul tur al alegerilor prezidențiale, la Florești: 63,55 %. Adică dintr-un număr de 31.340 votanți și-au exprimat opțiunea 19.917 persoane (14.978 pe listele permanente, plus 4.939 pe listele suplimentare / rezultate parțiale). Așa cum era de așteptat, majoritatea covârșitoare a optat pentru candidatul PNL, Klaus Iohannis – aproape 9.000 de voturi, adică 43,34% (peste media națională și cea a județului!). Floreștiul rămâne un fief al PNL, un loc unde oamenii au înțeles că dorința de normalitate, de dezvoltare în contextul european și de a aduce acasă românii are un singur răspuns: Klaus Iohannis.
Dăncilă, PSD, un scor minuscul – 4,84 %, sub o mie de voturi, fiind devansat de candidatul UDMR cu câteva voturi (4,87%). Barna, USR – 26,16%, la apoape jumătate din voturile lui Iohannis. O surpriză plăcută la Florești a fost Theodor Paleologu (PMP) – 9,44%.
Mircea Diaconu a obținut 3,86 %. Respect și Bravos! pentru toți cei care au ales să își exercite dreptul la vot, indiferent de opțiunea alegerii lor.