LA MULȚI ANI ȘI MULTĂ FERICIRE, tuturor copilașilor!

La Florești avem cea mai tânără populație din țară, media de vârstă fiind de sub 35 de ani și una din cele mai educate, populația fiind preponderent cu studii superioare. O comunitate nu se va dezvolta dacă nu i se oferă șansa la o educație de calitate și la o dezvoltare sănătoasă atât fizică cât și mentală. Așa că da, acestea au fost și sunt prioritățile ultimilor ani.
Am contruit anii trecuți una din cele mai moderne grădinițedin județ (grădinița cu program prelungit de pe str I Rusu), iar anul trecut am dat în folosință prima unitate școlară de mari dimensiuni construită în România după 1990 (școala cu peste 900 de locuri). Tot anul trecut am dat în folosință creșa din ANL. Au fost introduse 8 linii de autobuze dedicate transportului elevilor, s-au făcut investiții serioase în unitățile de învățământ existente, iar anul acesta vom începe construcția unei noi școli, clasele 0-VIII.
Suntem la un pas de finalizarea a două parcuri, unul în Luna de Sus, și unul, de peste 15.000 mp, în Florești. Suntem pe punctul de a finaliza Sala de Sport de la Școala Gh. Șincai. Vor începe și lucrările efective la baza Sportivă Tip I din zona ANL.
Și tot anul acesta vor demara lucrările la realizarea Centrului Cultural precum și prcedurile pentru realizarea Bazinului de Înot Multifuncțional și a Bazei sportive cu terenuri multifuncționale și pistă de alergare de pe locația fostului Poligon de pe str Tăuțiului. De asemenea, terenul de fotbal sintetic pe str Stadionului va primi o tribună și o nocturnă.
Pe de-o parte, Mens sana in corpore sano !, iar pe de altă parte Omul poate deveni om numai prin educaţie. El nu e nimic decât ceea ce face educaţia din el. – Immanuel Kant.
La mulți ani, dragi copii !